sâmbătă, 29 iulie 2017

Radu Gyr și lipsa de profesionalism a „exegeților” săi

Domnule profesor ION COJA, v-am trimis eseul dnei ANA SELEJAN intitulat Discursul lui Radu Gyr în totalitarismul postbelic, și doresc să vă cunosc părerea despre acest text, sper că l-ați citit.

Citesc tot ce-mi trimiți dumneata. Am auzit de doamna autoare că a scris mai multe texte oarecum pe aceeași temă ca și „eseul”: trădarea intelectualilor români după 23 august 1944! Și, de dragul dumitale, mai înainte de orice, voi pune câteva întrebări. Doamna în cauză a scris până acum ceva despre intelectualii care nu, nu au trădat în aceeași perioadă istorică? Căci sunt destui! Și, mai ales, a scris ceva despre intelectualii care au trădat după 1990? Căci sunt mulți și aceștia!
Cum ziceam, nu știu nimic despre doamna Selejan, decât că s-a născut în 1946, deci a trăit 44 de ani sub „comunism”. A avut timp berechet „să nu trădeze”. Timp să adune și  ceva care să se numească „operă”.  Există?
Nu am nevoie de un răspuns la aceste întrebări. Cel mai grav ar fi dacă unul din răspunsuri ar fi „doamna Ana Selejan nu a scris nimic (mai nimic) despre intelectualii care au trădat după 1990.”

De ce ar fi așa de grav?

Pentru că va trebui s-o încadrăm alături de aceștia: cei care după 1990 au trădat condiția lor de intelectuali, de învățați ai Neamului.

Ce aveți de reproșat eseului pe care vi l-am trimis? Țin foarte mult la Radu Gyr și nu-mi pică bine concluzia autoarei:  „e clar că Radu Gyr a practicat scrisul la două mâini. O scriitură „semioficială”, la vedere, cea din ziarul „Comitetului român pentru repatriere”, şi cea ascunsă, interzisă, cea valabilă din punct de vedere estetic, de certă valoare şi perenitate.”

Domnule, distinsa eseistă se declară anticomunistă! Postură ușor de asumat imediat după 1990, dar din ce în ce mai greu de afirmat azi, după 27 de ani de anticomunist „de stat”, fără să vii cu argumente serioase. Căci viziunea noastră asupra perioadei 1945-1989 este azi alta decât în decembrie 1989. Iată, din acest eseu aflu că a existat în vremea „aceea” un Comitet român pentru repatriere”, iar lui Radu Gyr doamna eseistă îi reproșează că a colaborat cu acel comitet! „Păi, cucoană, îmi vine să-i zic, dacă ar exista azi un asemenea comitet, m-aș strădui și eu să colaborez la opera de repatriere a românilor! Cum să-l acuzi pe un mare naționalist, ca Radu Gyr sau Nichifor Crainic, că n-au refuzat colaborarea la repatrierea românilor, o preocupare dintre cele mai firești a unui guverne, indiferent de ideologie?! Mata ce ai vrea, să ne punem în slujba operei malefice, diavolești, de depopulare a României, de deromânizare a Țării, care se petrece după 1990 susținută pe toate căile de actualul establishment?! Și mai ales se produce această hemoragie națională fără să stârnească niciun protest mai serios al majorității intelectualilor noștri. Y compris doamna Ana?...”
Propriu zis e de mirare că a existat acel Comitet în anii „obsedantului deceniu”, denumire eufemistică a unui deceniu odios, în termeni exacți!

Totuși, să ieși din pușcărie unde te-au băgat pe nedrept comuniștii și după câteva zile să scrii laude la adresa comuniștilor nu este un lucru prea curat...

Domnule, cum vă mai păcălesc cuvintele!... Gândiți-vă la persoane și la fapte, nu la cuvinte! Comuniști se numeau și Ana Pauker sau Teohari Georgescu, dar și Gheorghiu Deja sau Ilie Murgulescu! Păi comuniștii care i-au închis și torturat pe Radu Gyr și camarazii săi în anii acelui deceniu tragic nu mai erau pe funcții de conducere la data când închisorile comuniste au început să se golească de deținuții politici, de alde Radu Gyr și Nichifor Crainic! Instaurarea comunismului de tip bolșevic, kominternist, s-a produs cu brutalitate, cu sute de arestări într-o singură noapte, sub protecția Armatei Roșii care ne ocupase!... De acest regim total anti-românesc, mai întâi anti-românesc și abia în subsidiar anti-democrat, nu ne-au scăpat americanii, cum am sperat cu toții, ca niște năuci! De acel regim criminal ne-au scăpat comuniștii naționaliști,  la început minoritari în partid, care cu timpul au devenit majoritari și, când s-a constituit o masă critică de români în rândurile Partidului, partidul a început să iasă de sub teroarea instaurată de „grupul deviaționist” al minoritarilor (evrei și maghiari în primul rând) kaghebiști, kominterniști!
Românii umpluseră închisorile în anii odiosului deceniu. Exemplară întâmplarea petrecută la Târgu Mureș, când  Gheorghiu Dej a întrebat câți deținuți politici sunt în Regiunea Autonomă Maghiară. Iar când a întrebat câți dintre acești deținuți sunt maghiari, i s-a răspuns că niciunul!... Numai românii unelteau împotriva ordinii sociale?!, s-a mirat Ghiță al nostru...

Insinuați că a existat un filon naționalist în partidul comunist, că acest grup naționalist a organizat Comitetul de repatriere a românilor și că Radu Gyr a căzut la pace cu acești comuniști naționaliști?!

Nu insinuez, ci afirm! Vin cu probe! Or, când doamna Ana Selejan își propune un asemenea subiect,care pune la colț aproape toată intectualitatea românească, avea datoria să se asigure că înțelege ce s-a întâmplat, că știe tot ce trebuia știut ca să înțeleagă!... Or, din eseul doamnei, eu am înțeles că domnia sa acceptă punctul de vedere al celor care se străduie să ascundă acest adevăr: în istoria celor 45 de ani de comunism, în România au fost două perioade: una de comunism bolșevic, kominternist, anti-național, care a ținut până prin 1960, și alta de comunist naționalist, cu „față umană”.
În toamna lui 1960, când am dat admiterea la facultate, la examenul oral mi-a căzut să vorbesc despre romanul Bărăgan, celebru pe vremea aceea, lăudat în toate manualele. Nu mai țin minte cum am început, dar am fost oprit de examinator, de George Ciompec, cu întrebarea „ați citit romanul?” Se vedea pe fața  lui George Ciompec și a celuilat examinator, dna Chiosea, că sunt oameni normali, de încredere, așa că am răspuns cu toată sinceritatea:  „Nu am citit romanul, am încercat de câteva ori, dar mi s-a părut prost scris, tezist etc.” (Reproduc aproximativ răspunsul meu.)  Răspunsul comisiei a fost nota 10 pe care mi-au dat-o fără să-și mai piardă vremea!... Curtea era edificată!Așadar...
Toți profesorii pe care i-am avut la facultate au fost de calitatea intelectuală a regretatului George Ciompec! Niciun „trădător” printre ei!... Fuseseră câțiva trădători care se remarcaseră în anii „aceia”, dar după 1960 nu mai teoretiza nimeni realismul socialist cu entuziasmul de odinioară. Mă gândesc la alde Grohmălniceanu, care mi-a fost cel mai antipatic, alte nume nu dau! Fuseseră majoritari prin anii 50, ajunseseră minoritari în facultate și se reciclaseră strategic!

Să revenim la Radu Gyr.  Cum e cu scrisul „la două mâini”?

Nu știu dacă din onestitate sau din prostie doamna Ana Selejan dă un număr suficient de mare de citate din poeziile publicate de Radu Gyr în revista comunistă „Glasul Patriei”, astfel că putem judeca în cunoștință de cauză cât a fost Radu Gyr de practicant al „realismului socialist”! Păi ce minunată literatură ar fi fost cea scrisă de Dan Deșliu sau Maria Banuș ori Nina Casian dacă ar putea fi pusă alături de textele publicate de Radu Gyr „la comanda partidului”! Nu sunt două mâini, domnule coleg, ci o singură mână, a Poetului autentic!
Mi-am adus aminte de Labiș, strident de sincer printre poeții conscrați ai partidului, și afirm că avem toate motivele să considerăm că Radu Gyr a fost sincer. Pentru un voitor de bine lucid, multe din cele ce se petreceau în România de după 1960 erau motive de satisfacție! Așa ceva Ana Selejan se pare că nu poate accepta!
Iată, un caz: poezia despre Mamaia, scrisă de Radu Gyr în 1963, superbă, pomenită de Ana Selejan printre poeziile scrise de Radu Gyr cu ...mâna stângă probabil. I se pare recenzentei că nu ar fi sinceră încântarea poetului dinaintea peisajului completat de partid cu cunoscutele hoteluri și amenajări turistice! Întâmplarea face că în 1963 eram salvamar pe plaja de la Mamaia și cunosc bine subiectul Adică știu ce minune era Mamaia, stricată după 1990 de explozia economiei de piață! Cunosc bine ce șoc era pentru toți turiștii occidentali la vederea stațiunii Mamaia! Dar și pentru românii care nu o mai văzuseră de câțiva ani! Era o minune! Un turist francez cu care mă împrietenisem mi-a trimis din Franța un ziar care prezentase un larg reportaj asupra Mamaiei.  Numai superlative! Unul care mi-a rămas în minte, iată, după 50 și de ani: „les pelouses plus vertes qu-au Deauville”. Ca și mirarea semnatarului că românii practică și pe plajă „le baise maine”. Mi-aduc aminte că m-am mirat și eu: ce era de mirare?!...
Ca naționalist autentic, Radu Gyr nu putea să nu se bucure când se întâmpla și ceva de bine pentru Țară, pentru bietul român! Așa cum s-a bucurat Petre Țuțea când a văzut cât de mare și de fastuoasă este Casa Poporului! Ăsta era soiul legionarilor adevărați. Iar deseori l-am auzit pe Ghinea sau Țuțea comentând anumite „realizări” ale comuniștilor zicând: asta ne propuneam și noi să facem! În viziunea legionară, „România legionară urma ca în 1980 să aibă o populație de 40 de milioane și să fie puternic industrializată!” De aceea apreciau tot ce se petrecea în România pe linia proiectului legionar, chiar dacă meritul era al dușmanului, al adversarului de idei! Pentru legionari Țara era și este mai presus de orice ideologie!
Cred că Ana Selejan cunoaște puține lucruri despre legionari, despre mentalitatea legionară! O să-i dau o informație utilă pentru o nouă ediție a cărților sale: în închisoare, ca și în libertate după 1964, a existat un subiect dezbătut de legionari pe toate părțile fără să ajungă la o concluzie unanimă: după război a venit la București colonelul rus Romanov, cu misiunea de a transmite conducerii legionare din partea lui Stalin personal invitația ca legionarii să intre la guvernarea Țării alături de comuniști! Legionarii au refuzat. Refuzul nu a fost unanim. Unii, nu puțini, ar fi acceptat intrarea la guvernare, în ideea că legionarii ar fi putut influența guvernarea să fie mai puțin nocivă pentru Țară și Neam!... Am asistat la mai multe discuții pe acest subiect, la cafeneaua din holul Athenee  Pallace-ului. Mi s-a cerut și mie părerea la un moment dat... Se pare că Sima a decis refuzul, în ideea că trebuie salvată ideea legionară, ferită de vreun compromis care i-ar fi stricat pentru totdeauna imaginea!...

Tocmai voiam să vă întreb ce credeți despre dezicerea de legionarism a lui Radu Gyr?

E regretabil că Ana Selejan, ca filolog, nu și-a dat seama că acele texte „anti-legionare” nu au fost scrise de mâna lui Radu Gyr! Se simte sintaxa cazonă, căznită, a textului. Iar dacă nu o simți ca cititor, stai acasă și nu te mai ocupi de textele literare. Eventual scoți ediții, dar nu mai mult! Nec plus ultra! Chiar i-aș sugera doamnei colege să facă o ediție cu poeziile și textele lui Radu Gyr, publicate la „Glasul Patriei”. O public imediat pe cheltuiala mea, iar încasările i le cedez!... Va fi o mare surpriză, deosebit de plăcută, pentru orice român care-și merită numele. Radu Gyr nu a trădat, cucoană!

Totuși Radu Gyr a semnat acele texte anti-legionare!

Nu le-a semnat, ci au fost publicate sub semnătura sa. O să spui că trebuia să nege Radu Gyr, să protesteze că s-a comis un fals în numele său?!... Am mai povestit ce a pățit Alexandru Graur în anii 50: i s-a cerut să scrie pentru „Scânteia” un text despre limba care se vorbește în Basarabia. A apărut un text modificat în punctul esențial, în care se afirma că în Basarabia se vorbește limba moldovenească, a 11-a limbă romanică, distinctă de limba română!...  Și nota bene: Graur era un comunist, cu 6 ani de ilegalitate! N-a avut nicio posibilitate să protesteze. Mi-a spus mie care a fost adevărul, iar eu mă simt dator să-l amintesc când este cazul! Dacă Graur sau Radu Gyr ar fi apucat să trăiască după 1990, atunci am fi putut să ne mirăm că nu au contestat semnătura!

Deci, în concluzie, cum rămâne cu loialitatea și sinceritatea lui Radu Gyr?

Pentru mine subiectul ar fi sinceritatea doamnei Selejan. Nu este în stare să spună cinstit că Radu Gyr în poeziile publicate la  comanda partidului nu scrie niciun rând de laudă a vreunui conducător comunist, niciun vers de laudă adusă Partidului! Ba mai mult: în multe poezii reia teme și motive din poeziile publicate în perioada interbelică! O spune însăși madam Selejan, dar într-o manieră care face de neînțeles pentru majoritatea cititorilor acest adevăr esențial. E ca și când nu l-ar spune!

Și atunci de ce o face?

Ca stratagemă penibilă! Să nu i se ceară socoteală că a eludat observația esențială: Radu Gyr a lăudat ce se întâmpla în viața românului de rând, în devenirea Țării! Or, acum, când ne-a trecut febra anti-comunistă, putem spune liniștiți că după 1960-64 în România s-au petrecut și lucruri demne de prețuirea unui patriot autentic. Vezi afirmația lui Petre Țuțea: „Ceaușescu a fost mai naționalist decât mine...”

Vă mulțumesc pentru...

Nu, nu! Eu îți mulțumesc! Voi relua subiectul, dacă pot spune așa, scriind despre Paul Anghel, un mare intelectual, care vreme de câțiva ani a condus revista Tribuna României, cea care a continuat opera revistei Glasul Patriei.

A consemnat Nikita Vancea

PS Pentru cine este curios, textul dnei AS se poate găsi  la adresa http://www.tabor-revista.ro/pdf/11031.pdf


28 iulie 2017

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Se lanseaza Fondul IKEA pentru Mediul Urban - un program local pentru mediu si comunitate

Data: 10-01-2017
IKEA Romania lanseaza Fondul IKEA pentru Mediul Urban - un program local pentru mediu si comunitate
IKEA România lansează prima ediție a Fondului IKEA pentru Mediul Urban, cu valoarea totală de 339.000 lei (echivalentul a 75.000 euro), în primul an. Fondul va susține financiar, timp de trei ani, între trei și cinci proiecte, din București și Ilfov, în care să fie implicată comunitatea din apropierea magazinului IKEA Băneasa: protejarea resurselor naturale, educație și conștientizare, prevenirea și adaptarea la efectele schimbărilor climatice. Ideile de proiect pot fi trimise până pe 31 ianuarie 2017, ora 23:59, pe platforma programului.
Fundația Comunitară București este partenerul IKEA România în lansarea Fondului IKEA Pentru Mediul Urban și în gestionarea procesului de selecție a proiectelor candidate. 
„IKEA este pentru noi unul din brandurile model în ceea ce privește sustenabilitatea și utilizarea responsabilă a resurselor. Ne bucurăm să lucrăm împreună pentru susținerea proiectelor de mediu, care cresc calitatea vieții pentru comunitățile locale implicate. Avem nevoie de proiecte bune de mediu ca de aer proaspăt, în orașul nostru aglomerat și poluat”, a declarat Alina Kasprovschi, director executiv, Fundația Comunitară București.
Potrivit Agenției Europene de Mediu, în jur de 75% din populația UE trăiește în zone urbane. Există o presiune tot mai mare asupra mediului înconjurător din zona urbană și zonele limitrofe cum ar fi: trafic, restrângerea spațiilor verzi, poluare industrială și deșeuri. În România, 10% din întreaga populație are domiciliul în Capitală, adică aproximativ 1,8 milioane de oameni. În total, aproximativ 3 milioane de persoane lucrează în București, iar acest număr crește.
Ideea deschiderii Fondului IKEA pentru Mediul Urban are la bază convingerea IKEA România și a Fundației Comunitare București că în București și Ilfov este nevoie de programe pentru protejarea mediului natural.
Fondul va susține financiar proiecte care oferă soluții sau încurajează oamenii să-și minimizeze impactul zilnic asupra mediului, prin utilizarea unor tehnologii și procese prietenoase cu mediul în domenii precum: eficiență energetică, energie din surse regenerabile, transport verde, utilizarea eficientă a apei, gestiunea eficientă a deșeurilor, reducerea poluării chimice, fonice și luminoase, biodiversitatea urbană.  
De asemenea, Fondul IKEA pentru Mediul Urban vizează inițiative care își propun să rezolve problemele legate de ecosistemele naturale și semi-naturale din zonele urbane și periurbane: limitarea reducerii suprafețelor, fragmentării și disfuncționalizării acestora. Indiferent de problemele abordate, toate proiectele trebuie să aibă o componentă educațională, dar să aducă și beneficii sociale comunităților în care se desfășoară.
Pot aplica organizații non-guvernamentale, neafiliate politic, sau echipe compuse din minimum trei persoane constituite ca grupuri de inițiativă fără personalitate juridică, care vor desfășura activitățile propuse în Municipiul București sau județul Ilfov.
Proiectele vor fi selectate cu ajutorul unui juriu independent, format din persoane cu experiență în domeniu.
Calendarul complet, criteriile de eligibilitate, procesul de selecție, precum și formularele de aplicație sunt disponibile pe site-ul fondului.
Credem cu tărie că o companie se poate dezvolta armonios doar atunci când reușește să creeze o diferență în bine în mediul și comunitățile în care își desfășoară activitatea. Sustenabilitatea pentru IKEA înseamnă să asigurăm bunăstarea economică și socială având un efect net pozitiv asupra mediului înconjurător. Fondul IKEA pentru Mediul Urban vine ca un pas firesc înainte pentru a ne duce această misiune mai departe. Ne dorim să contribuim la schimbări concrete și să susținem proiecte inovatoare și creative, care să aducă beneficii reale generațiilor de astăzi și celor de mâine din comunitatea noastră”, a declarat Mircea Ilie, Sustainability Leader, IKEA România.

joi, 17 noiembrie 2016

Șefi ai radioului public, acuzați de "sifonarea" banilor instituției. 11 persoane audiate, la IGPR

Direcția de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, au pus în executare un număr de 3 mandate de percheziție domiciliară: la sediul Societății Române de Radiodifuziune, precum și la sediul și punctul de lucru al unei societăți comerciale cu care instituția a desfășurat relații comerciale, în vederea ridicării de înscrisuri şi de alte probe necesare soluţionării cauzei penale.
În cauză se efectuează cercetări faţă de mai multe persoane cu funcţii de conducere din cadrul Societății Române de Radiodifuziune, respectiv membri în Consiliul de Administraţie al acestei instituţii sub aspectul săvârşirii unor prezumtive infracţiuni de abuz în serviciu şi conflict de interese.
În fapt, s-a reţinut că aceştia ar fi participat la luarea unor decizii în urma cărora au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii obţinând în mod ilegal foloase patrimoniale. Valoarea prejudiciului cauzat Societății Române de Radiodifuziune s-ar ridica la suma de aproximativ 400.000 lei.
Totodată, au fost puse în aplicare 11 mandate de aducere pe numele persoanelor vizate.
Recent, preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, a făcut obiectul unor fabuloase dezvăluiri de presă privind o serie de deplasări extravagante în străinătate.
Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Radio România este Ovidiu Miculescu, iar statut de membru au: Maria Ţăghină, Mirela Ioana Fugaru, Ruxandra Săraru, Radu F. Alexandru, Alexandru Ducu Bertzi, Andras Istvan Demeter, Ana Florea, Alina Stanciu, Alexandra Dumitraşcu, Nicoleta Viorica Balaci, Adrian Doroş, Alexandru Muraru.

miercuri, 20 ianuarie 2016

Incepand de astazi, 20.01.2016, Sindicatul Angajatilor Administratiei Publice Locale Sector 1 este cu noi! Va prezentam pe cel de-al 69-lea membru al CNSC

Incepand cu 20.01.2016, Sindicatul Angajatilor Administratiei Publice Locale Sector 1 a aderat la Platforma Civica, devenind astfel cel de-al 69-lea membru pe Lista  Consiliului National al Societatii Civile (CNSC). Dorim membrilor acestui sindicat viata lunga si mult succes in activitatea profesionala dedicata slujirii intereselor cetatenilor Sectorului 1 Bucuresti. Va prezentam cererea de adeziune cu datele de contact ale organizatiei (clic aici).

Mircea Dogaru
Coordonator al CNSC

luni, 14 septembrie 2015

Comunicat către parlamentari şi jurnalişti



Ne  adresăm dumneavoastră într-o problemă pe care sperăm să o înţelegeîi în adevaratul sens , care nu este numai economic şi nici preferenţial social . Este o problemă politică şi   istorică  .
Guvernul  actual   printr-o Hotărîre  foarte contestată , cu numărul 95 din 30 decembrie  2014 – publicată la sfârşit de an când majoritatea românilor şi chiar  parlamentarii  se pregăteau de revellion  , a dorit să treacă pe neobservate distrugerea unei categorii de oameni şi siluirea istoriei naţionale a sfârşitului de veac şi de mileniu , mai pe direct , a Revoluţiei Române din decembrie 1989 .
Căci nimic altceva nu înseamnă să decizi că Revoluţia s-a terminat pe 22 decembrie la ora 12,10 , când de fapt majoritatea luptelor ce au avut loc , a deceselor şi rănirilor produse , au durat până la condamnarea şi execuţia dictatorului , până pe 25  decembrie . Iar în unele situaţii chiar mai târziu . Ce doresc să ne convingă guvernanţii ? Că a fost o revoluţie cu orar fix ? Că Bucureştiul nu a avut importanţă în desfăşurarea şi victoria forţelor democratice ? Că revoluţie a fost numai la Timişoara , când chiar timişorenii strigau şi implorau implicarea tuturor românilor în revoluţie şi mai ales a Bucureştiului . „ Azi în Timişoara , mâine-n toată ţara ” a fost chemarea celor care s-au implicat şi jertfit . De fapt , dacă veţi citi cu atenţie documentele celor care au cercetat  faptele de atunci , veţi constata ca pe 22 la Timişoara se ştergeau urmele revoluţiei locale şi dacă bucureştenii nu s-ar fi ridicat la luptă în noaptea de 21 pe baricade  şi nu ar fi  transformat meetingul ceauşist din 22 în revoltă spontană şi decisivă pentru alungarea dictatorului   , soarta noastră ar fi fost alta : o baie de sânge şi o încheiere ca la Primăvara pragheză .
Nu , Revoluţia Română nu s-a terminat la oră fixă  , aşa cum încearcă să ne amăgească unii care erau prea tineri atunci pentru a înţelege ceva sau alţii care s-au temut de ea la început , pentru  a beneficia apoi  pe urma aşa ziselor privatizări , frauduloase de cele mai multe ori .
Revoluţia noastră a dărâmat nu numai un om , un dictator şi camarila sa , a dărâmat un sistem , aşa zis socialist , şi a inaugurat un altul de tip capitalist dar cu precise trăsături naţionale  care a adus beneficii nu  celor care au luptat pe baricadele pieţii sau ale cuvintelor , ci tocmai acelora care au stat sub obroc şi acum pentru a-şi şterge ruşinea vor să strâmbe istoria .
Ce-ar fi fost dacă Radioul şi Televiziunea publice , singurele de atunci , nu ar fi trecut instantaneu în 22 decembrie înainte de prânz   de partea revoluţiei prin redactorii şi tehnicienii de emisie ? Vor să spună semnatarii hotărîrii că nu-şi făceau decât datoria  ? Păi datoria unei instituţii  „de pe lângă secţia de presă a CC PCR” era tocmai să se opună revoluţiei , să susţină regimul comunist nu să-l sancţioneze instantaneu , alături de demonstranţi ! Nu era sarcină de serviciu ca să se deschidă porţile demonstranţilor şi să fie invitaţi pe post , nu era sarcină de serviciu să ţină trează flacăra revoluţiei până la victoria ei definitivă . Credeţi că fără aportul hotărîtor al redactorilor din radio şi televiziune revoluţia ar fi cuprins toată ţara şi ar fi avut câştig de cauză ?  Nu cred aşa ceva nici naivi şi nici rău intenţionaţi ..
Şi  armata ? Avea ordin să reprime revoluţia . Un  ministru s-a sinucis ca să nu respecte ordinul , alţi generali şi ofiţeri au trecut  de partea demonstranţilor . Unde s-a întâmplat asta ? La Timişoara ? Nu , la Bucureşti şi apoi prin ordinul dat de aceşti ofiţeri patrioţi peste tot .
Din 1990 până astăzi adevăraţii luptători remarcaţi , care  au primit recunoaşterea statului român in conformitate cu prevederile legii 42/1990 şi au fost reconfirmaţi prin legea 341/2004 , s-au tot împuţinat : din cei 7686 de la început  nu mai sunt in viața decât aproximativ 2000 de revoluționarii care nu s-au gândit că la 25 de ani de la jertfa lor se va încerca schimbarea  realităţii istorice din Decembrie 1989.
Revoluţionarii adevăraţi , care au determinat prin acţiunile lor concrete , cu pieptul gol , cu arma sau cu săgeata cuvântului scris , filmat , radiodifuzat , riscându-şi libertatea sau viaţa , au fost verificaţi de 5 (cinci) ori . Mai este nevoie de încă o verificare ? Nu , este mult mai simplu să fie eliminaţi afiliaţii , cei cu certificate obţinute pe căi „ocolite” după anul 2000 .
La revoluţie au murit oameni . Cei mai mulţi sunt eroi , unii poate au fost de partea cealaltă , nu ştim pentru că nu i-a revendicat nimeni . Alţii au luptat şi au rămas în viaţă , răniţi sau nu , după şansa fiecaruia . Dar fără  rămânerea lor în viaţă , poporul nu ar fi câştigat . Niciun război nu se câştigă de către morţi . Morţilor , cinste şi respect ; viilor , rămaşilor , ce le oferim ? Cândva , nu de mult , Parlamentul le-a recunoscut meritele şi a dat o lege a recunoştiinţei , poate şi a respectului . Ce se vrea acum , să  retragem respectul pentru aceşti oameni care au făcut posibil tot ce avem astăzi ? Ei au crezut în ceva , au avut un ideal , azi în ce mai credem ?
Iată de ce  credem că Hotărîrea 95/2014 , trebuie retrasă sau respinsă de  toţi , că trebuie deasemenea să le redăm acestor oameni , câţi au mai rămas vii , drepturile tăiate de guvernul Boc şi care acum se încearcă a fi retrase total  .
Şi poate , pentru respectul faţă de adevăr şi istorie ,mai sunt necesare câteva precizări :
 * De fapt dictatorul a fugit la ora 12,08 , nu la 12,10 cum cred miniştrii  autori de OUG-uri ; la 12,10 au intrat demonstranţii in CC , iar pe la 12,25 au ajuns la Radio şi pe la 13,00 la Televiziune .
** După fuga cu helicopterul a cuplului Ceauşescu , după prima explozie de bucurie , s-a născut îngrijorarea că nu se ştia unde sunt şi dacă nu cumva au reuşit să atragă de partea lor unităţi militare sau de securitate . Abia după amiaza , când radioul şi televiziunea au anunţat arestarea celor doi şi reţinerea în unitatea militară din Târgovişte , se poate vorbi de un prim succes real al revoluţiei. Deci nu  ora 12,10 are vreo relevanţă ci mai degrabă ,  ca prim simbol , ora 17,oo .
 *** Am discutat în zilele acelea ,ale revoluţiei continue cu zeci de oameni cre au confirmat – cei mai mulţi – că pe ei i-au adus în stradă vocile radioului  şi imaginile  televiziunii şi nu ordinele cuiva , vreunui şef sau politruc . Şi n-au ieşit din case la oră fixă şi nici pentru un timp limitat .      
 **** Alături de de cei care chiar au crezut  în revoluţie , care au simţit că trebuie cu orice preţ , cu orice risc să schimbe  ceva , au fost mulţi ofiţeri ai armatei române , adevăraţi patrioţi , fără ordinele cărora trupa nu reacţiona „spontan şi la ora fixă” în favoarea revoluţionarilor . Fără conştiinţa  patriotică a acelor ofiţeri ar fi putut fi o baie de sânge în Bucureşti şi peste tot în ţară .Niciun moment n-a dat înapoi niciun jurnalist  din Radioteleviziune . Şi tocmai de aceea poporul , ţara , au ştiut ce se întâmplă , oamenii au fost uniţi şi solidari cum n-au mai fost de la cutremurul din 1977 . Oare de ce numai necazurile ne adună , uităm apoi prea repede , sau poate ne este ruşine de cei care au fost mai curajoşi , au riscat şi acum   ...  acum e mai bine să-i băgăm sub covor ? La oră fixă !
Puţină istorie europeană   
***** Revoluţia franceză nu s-a terminat nici măcar odată cu omorîrea regelui , ci abia cu încoronarea lui Napoleon ca împărat .         Revoluţia rusă nu s-a oprit la uciderea familiei ţarului ci după mai mult de un an   .                                                                                                                                                                              Nici revoluţiile ”de catifea” de prin Europa nu s-au finalizat într-o zi .
Oare a  fost la noi  altfel ? Cine o spune ? Poate cei care strâmbă istoria din interese politice sau meschine .

Club 22 Radio