joi, 17 noiembrie 2016

Șefi ai radioului public, acuzați de "sifonarea" banilor instituției. 11 persoane audiate, la IGPR

Direcția de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, au pus în executare un număr de 3 mandate de percheziție domiciliară: la sediul Societății Române de Radiodifuziune, precum și la sediul și punctul de lucru al unei societăți comerciale cu care instituția a desfășurat relații comerciale, în vederea ridicării de înscrisuri şi de alte probe necesare soluţionării cauzei penale.
În cauză se efectuează cercetări faţă de mai multe persoane cu funcţii de conducere din cadrul Societății Române de Radiodifuziune, respectiv membri în Consiliul de Administraţie al acestei instituţii sub aspectul săvârşirii unor prezumtive infracţiuni de abuz în serviciu şi conflict de interese.
În fapt, s-a reţinut că aceştia ar fi participat la luarea unor decizii în urma cărora au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii obţinând în mod ilegal foloase patrimoniale. Valoarea prejudiciului cauzat Societății Române de Radiodifuziune s-ar ridica la suma de aproximativ 400.000 lei.
Totodată, au fost puse în aplicare 11 mandate de aducere pe numele persoanelor vizate.
Recent, preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, a făcut obiectul unor fabuloase dezvăluiri de presă privind o serie de deplasări extravagante în străinătate.
Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Radio România este Ovidiu Miculescu, iar statut de membru au: Maria Ţăghină, Mirela Ioana Fugaru, Ruxandra Săraru, Radu F. Alexandru, Alexandru Ducu Bertzi, Andras Istvan Demeter, Ana Florea, Alina Stanciu, Alexandra Dumitraşcu, Nicoleta Viorica Balaci, Adrian Doroş, Alexandru Muraru.

miercuri, 20 ianuarie 2016

Incepand de astazi, 20.01.2016, Sindicatul Angajatilor Administratiei Publice Locale Sector 1 este cu noi! Va prezentam pe cel de-al 69-lea membru al CNSC

Incepand cu 20.01.2016, Sindicatul Angajatilor Administratiei Publice Locale Sector 1 a aderat la Platforma Civica, devenind astfel cel de-al 69-lea membru pe Lista  Consiliului National al Societatii Civile (CNSC). Dorim membrilor acestui sindicat viata lunga si mult succes in activitatea profesionala dedicata slujirii intereselor cetatenilor Sectorului 1 Bucuresti. Va prezentam cererea de adeziune cu datele de contact ale organizatiei (clic aici).

Mircea Dogaru
Coordonator al CNSC